După aproape o lună de o stare cu sentiment mahmur (fără însă de a fi băut ceva) cu dureri de cap și voință continuă de vomă, acompaniat de o tristețe cât se poate de ciudată, m-am hotărât în fine că totuși cel mai bun remediu împotriva lui este “să-l dau afară”. Pentru mine însemnând acest dat afară să scriu despre el.
Nu sunt persoana cea mai potrivită să scriu despre politică, pentru că neținând cont de țara de origine a politicii, aceasta mă dezgustă, fiind un joc stupid cu jucători mult mai stupizi și dezgustători (da, există chiar și aici excepții, dar mult prea puține) care au uitat că de fapt ei ar trebui să fie doar reprezentanții celor care i-au ales.
“Uitând” acest lucru și ajunși acolo “sus”, ei lasă în majoritatea cazurilor la iveală firea scârboasă a unui monstru ținut în lanțuri secole întregi. De aceea, nu discut cu plăcere despre politică. Asta nu înseamnă că sunt neinformată. Asta nu înseamnă că am uitat care sunt regulile sociale și morale pe care orice persoană ar trebui să le urmeze. Mai departe acest lucru nu înseamnă că nu merg la vot, zicând că nu am ce să aleg. Există întotdeauna o alternativă mai mult sau mai puțin bună.
Chiar dacă acest lucru înseamnă ca la momentul respectiv să uităm de ideologiile noastre private pentru 10 minute și să ne gândim la acele reguli sociale și morale, pe care ar fi trebuit copil fiind să le fii primit. Și aici este după părerea mea problema cu care ne confruntăm noi oamenii azi. Pe lângă faptul că educația stiințifică de bază (chiar și scrisul, cititul și matematica de bază) nu mai este considerată necesară, s-a uitat, începând cu creșterea în familie al unui copil și continuând-o la școală, că o anumită educație civică oricât de limitată ar fi ea este necesară, mai ales gândindu-ne la faptul că suntem 7,5 de miliarde de oameni cu o tendință de creștere mult prea rapidă. Asta însemnând că fără reguli de bază de coexistență ne vom omorî unul pe altul cât de curând.
