Specimene.

Își tot băgase piciorul stâng și cel drept de vreo două ore în continuu. Pe semne îi obosiseră amândouă, săracu’, de la atâta folosință inutilă, băgate cine știe pe unde în loc să le lase să își facă lucrul pentru care au fost menite – mersul –, așa că începu a povesti că își bagă și își va băga altceva, nu pot sa folosesc acel cuvânt, nu pentru că m-aș înroși (ca român te obișnuiești la astfel de expresii fără să vrei, poate chiar începi involuntar să le și folosești - doamne ferește!) ci pentru că nu vreau sa mă înjosesc/cobor la acel nivel. Deci începuse să își bage altceva, nu discutăm aici de logica de fapt ilogica cuvintelor scoase pe gura-i duhnind a alcool, usturoi, ceapă  și dinți nespălați de veacuri. Faptul că mulțimea părea că se mișcă, îi pusese pentru câteva minuțele pauză fluxului de inteligență mahalagioaică și atenția lui se îndreptă spre altceva:
„Fă, mișcă-te fă, nu vezi că se merge mai departe?“, țipă el la domnișoara din fața lui, care, pentru un ochi neexersat, se mișcă acei doi metri care erau de fapt unu și-un chircit, fără a protesta cât de puțin supărată de adresarea lui. Pentru ochiul meu, puțin cam ruginit însă de timp, din păcate (sau oare fericire?) încă capabil de observație, expresia feței ei era cea a unui spectator în fața unui film de horror amestecată cu expresia unei persoane mai sensibile în fața alteia ce vomita.

„Ai văzut-o și pe aia? Uită-te bă la ea ce bucată bună! Mamă ce i-aș trage-o!“ intonă dumnealui ca un cocoș răgușit trecut și de a noua tinerețe, în timp ce plămânii lui săraci, obosiți, stresați și plin de tutun nu mai rezistară și îl obligară să respire din aerul care în tumultul de oameni era un bun de lux, de fapt lucru neobișnuit pentru el și care rezultase în final într-un concert grotesc de tuse convulsivă. Aceasta îl liniștise pentru câteva minute și noi cei din jurul lui parcă uitasem de existența lui.
După câteva minute binefăcătoare, începu iar. De data asta nemulțumit de faptul că nu mai are cafea, își apostrofă prietena sau soția cu aceeași vulgaritate specifică:
„Du-te fă de-mi cumpără cafea că nu mai am, nu vezi că-s mort de oboseală, mai ia și un pachet de țigări ca nici d-alea nu mai am.“
Să spună săraca femeie ceva? Să se încumete să-i spună să se miște singur, că nu e ea cea care fumează și vrea cafea. Nuuu, ea luă bani fără a spune un cuvânt și dusă fu. Probabil fericită ca nu mai era nevoită să stea ca o stridie în cutie și că putea să respire în afara mulțimii aer curat. Poate, poate o fi băut și ea săraca o cafea liniștită, sau, și asta e deja prea mult vrut, o fi plecat acasă la căldurică și la liniște, dar cu un asemenea specimen mă gândesc că nu plecase decât la cafeneaua din colț și-i luă căpcăunului cafea, că altfel cine știe ce cadouri și-ar fi primit în caz contrar. 
Nu am mai putut afla ce se întâmplă, oricât de interesantă păru întâmplarea, pentru că individul fu apostrofat de un grup specific lui la un moment dat și plecă cu ei, spre mulțumirea mea, a domnișoarei și a câtorva persoane dimprejur.