Prietenii

Aflându-mă într-o perioada mai dificilă, m-au tot atacat, să spunem așa, anumite gânduri.
Unul dintre cele mai importante a fost în ultimele săptămâni gândul la prieteni, sau așa ziși prieteni. Până cam pe la 28 de ani sau mai mult, eram foarte încăpățânată să fac orice cu putinţă să îmi mulțumesc prieteni (sau așa ziși! da mă repet):

- Învățam pentru examene?

sau

- Facem prezentarea pentru mâine?

- Nuu, trebuie să ieşim în seara asta cu cutărică!

sau

- Mâine, poate dacă X-ulică nu are chef de ieşit.

Ştiţi presupun și voi, că există foarte multe tipologii de oameni. Eu una am încercat mai mereu să fiu altora pe plac, uitându-mă câteodată pe mine însumi.
Unele persoane sunt ca o bacterie, foarte urât din partea mea să compar un om cu o bacterie știu, dar ăsta e adevarul. De câte ori nu v-ați supărat pentru că X-ulică sau Y-ulică nu a avut timp să vă ajute cu ceva (să spunem la mutat), dar ar fi avut timp să iasă la o berică sau un cocktail? Câți dintre voi (dau acum câteva exemple  ușor banale) nu a fost sunat de un X-ulică spunând că nu vă poate ajuta azi la mutat pentru că are gripă, asta ca să-l întâlniți la terasa din colț din cartierul vostru în timp ce cărați mobilă de la A la B? Sau alta mai bună X-ulică explică de ce el este cu Y-ulică prieten: “Păi da, am nevoie de el, îmi face rost de aia și de aia, e cam plicticos de felul lui, dar cum să nu fiu prieten cu el?”. Bacterii vă spun! Se lipesc ca o căpușă de om și nu mai dau drumul decât în momentul în care nu mai au de unde să sugă!
Să nu mă înțelegeți greșit, îmi iubesc prietenii, îi ador, pe cei adevărați, aș face orice pentru ei, dar între timp am ajuns într-un punct al vieții mele unde pot spune că nu mai accept ipocriții, de aceea îmi aleg cu foarte mare grijă persoanele cu care mă înconjor.

Un Nou An bun!